Comuna Hodac - Istoric

Hodăcenii susţin cu mândrie că ar fi de origine dacă, însă acest crez nu este atestat. Dar descoperirile arheologice dovedesc că teritoriul a fost locuit încă din eneolitic, în partea de est a satului Bicaş fiind desoperit un topor de piatră, perforat şi şlefuit, care datează din această perioadă. Luând ca reper epoca bronzului, Hodacul face parte din aria de răspândire a culturii Witenberg. De asemenea, au mai fost descoperite fragmente de ceramică din perioada stăpânirii romanilor.
 În secolele VI-VII pe Valea Gurghiului pătrund slavii, o parte din ei convieţuind cu populaţia băştinaşă, iar o alta migrând spre Câmpia Transilvaniei. De la slavi se pare că a rămas însăşi denumirea comunei, “hod” însemnând “cale”. La sfârşitul mileniului I, obştea românească a Hodacului îşi conturează formele de organizare economică, socială şi juridică.

În anul 1426, într-un document semnat de Regele Sigismund al Ungariei se precizează că cetatea Gurghiu cu satele aparţinătoare ţin de comitele secuilor “Castri Georgen adhonorem Comitis Siculorum pertinentis”. Prima atestare documentară a localităţii Hodac apare în 1453, în “Possessio sen villa Hodak”. Regele Ladislau V îi dăruieşte Cetatea Gurghiului lui Iancu Corvin de Hunedoara, cu drept de moştenire pentru merite deosebite, cu satele aparţinătoare Teleac, Petrilaca, Caşva, Adrian, Hodac şi Orşova.
 Din anul 1557 datează prima diplomă care testă starea materială a Cetăţii Gurghiului cu cele 27 de sate aparţinătoare, printre care şi Hodac, unde a fost amplasată o vamă din pricina “deselor înşelătorii” de la hotarul cu Moldova. În 1652 apare şi prima atestare documentară a numărului de locuitori: 132 de suflete. 36 de ani mai târziu se reglementează raporturile dintre iobagi şi stăpânii domeniului Gurghiu şi se precizează existenţa ţăranilor scutiţi de dijme (4, iar apoi 10), denumiţi “dărăbani”.

În anul 1717 apar însemnări pe un molitvelnic, care a ajuns, în anul 1911, la Nicolae Petra-Petrescu, acesta donându-l Bibliotecii Astra din Sibiu. În 1733, într-un recensământ efectuat de episcopul Inocenţiu Micu, “Hudacul” număra 60 de familii şi peste 300 de suflete. Patru ani mai târziu se atestă existenţa la hotarul comunei a Şcolii Mânăstirii Runcu, ca primă etapă a şcolilor din zonă. Mânăstirea Runcu avea să fie demolată şi reconstruită la Gurghiu.

În anul 1848, în urma unui conflict privind păşunea “Dumbrava Tireului”, ţăranii dau foc conacului contelui Paul Macskasi. În acelaşi an, locuitorii de pe Valea Mureşului şi Valea Gurghiului devin liberi, în urma defiinţării iobăgiei. În anul 1849, insurgenţi ai lui Kossuth Lajos, conduşi de locotenentul Jenei, dau foc gospodăriilor şi ucid 54 de bărbaţi şi femei. După anul 1850, Hodacul începe să aibă primele sate, rezultate în urma strămutării unei părţi a populaţiei înspre proprietăţile aflate la hotarul localităţii.

Gazeta Transilvaniei aminteşte, în anul 1877, de preotul Lupu Leon din Hodac, care a iniţiat o colectă de obiecte şi bani pentru susţinerea Războiului de Independenţă. În anul 1885, o epidemie de holeră face 100 de victime. Doi ani mai târziu se construiesc cele două localuri de şcoli confesionale, ortodoxă şi greco-catolică.  Anul 1892 consemnează prezenţa lui Dumitru Lupu în delegaţia memorandiştilor la Viena. În anul 1900 în comuna Hodac existau 1400 de ortodocşi, 1050 de greco-catolici şi 20 de evrei.
 În perioada Primului Război Mondial hodăcenii au luptat pe mai multe fronturi din ţară şi străinătate, 40 dintre ei decedând. În anul 1918, Nicolae Feier, econom în comuna Hodac, a fost delegat cu vot decisiv la Marea Adunare de la Alba Iulia. Între 1940 şi 1945, odată cu cedarea Ardealului de Nord, o mare parte dintre bărbaţi sunt luaţi la război, căzând la datorie peste 30 de eroi pe fronturile de est şi vest. O altă parte a fost deportată în lagărele sovietice.

Naţionalizarea şi legea cotelor obligatorii din anul 1948 a dus la pierderea proprietăţilor mari şi la distrugerea păturii de mijloc. Aceste acte au fost întâmpinate de localnici cu următorul text scris pe podul Hodacului: “Până aici democraţie, de aici încolo Hodacu’”.
 În 1964 are loc electrificarea localităţii, iar recensământul din 1966 consemnează 5095 de locuitori. În anul 1978 are loc prima întâlnire cu Fiii Satului. În anul 2003 au fost aniversaţi 550 de ani de atestare documentară.